Cafeaua cu folk, vineri 15 noiembrie

Ne-am băut cafeaua, azi, în acorduri de folk. A fost deja tradiționala „Cafea cu Folk”, de la ora 12.00, din prima zi a Festivalului-Concurs de Muzică Folk „Ziua de Mâine”, ocazie cu care localul Art Cafe Downtown a devenit neîncăpător. Frumos de neîncăpător, mai bine zis, pentru că ne-a dat tuturor acea garanție că festivalul începe bine. Au fost prezenți Silvan Stâncel, care și-a lansat noul album „Blondă sau brunetă”, alături de Ovidiu Scridon (care, spunea Silvan, a avut o cotribuție majoră la realizarea albumului), care vor cânta împreună în această seară. Au fost prezenți, totodată, și Cosmin Vaman și Alexandra Andrei, care vor deschide seara de recitaluri de astăzi, dar și Vali Șerban (directorul festivalului), Ioana Bogățan și Daniel Avram (membrii în juriu). Concluzia noastră, după o primă „Cafea cu Folk” în care s-au vorbit lucruri esențiale despre concurs și recitaluri, este asta: ne așteaptă trei zile de folk intens, folk nou, folk vechi, folk de toate nuanțele. Veniți la Alba Iulia!